TOP 5 SLEEK Best Sellers- Makeup Shop România

În colaborare cu Makeup Shop România (click aici), vă prezint, mai jos, TOP 5 cele mai vândute produse cosmetice din gama Sleek în anul 2017.

  1. Paleta de farduri Sleek Enchanted Forest (click aici)
  2. Paleta iluminatoare Sleek Precious Metals (click aici)
  3. Fardul de pleoape Sleek I-Art Liquid (click aici)
  4. Rujul Sleek True Color (click aici)
  5. Kitul pentru sprâncene Sleek (click aici)

  1. Paleta de farduri Sleek Enchanted Forest, în 12 nuanțe (3 mate și 9 sidefate) super pigmentate, este ideală pentru a crea look-uri dramatice sau naturale, rezistând pe durata întregii zile. Datorită texturii moi, blendingul se poate realiza foarte ușor. Este preferata sezonului, întrucât cromatica este potrivită pentru toate tipurile de ten și ochi, iar prețul de 49 lei (raportat la calitate) este mai mult decât mulțumitor.

2. Paleta iluminatoare Sleek Precious Metals este foarte populară pentru versatilitatea ei. Conține 3 iluminatoare cu textură cremoasă și un fard iluminator sub formă de pudră compactă. Sunt extrem de pigmentate și, cu ajutorul lor, puteți crea efecte subtile sau dramatice prin controlarea cantității de produs. Este destinat ochilor (pentru iluminarea colțului intern și pe arcadă), buzelor (pentru volum), feței (pentru conturare), dar și corpului (pentru un efect radiant).

3. Un alt produs foarte căutat este fardul de pleoape Sleek I-Art Liquid. Este celebru pentru finish-ul ușor metalic. Formula emolientă nu usucă deloc pielea și nu accentuează ridurile de expresie.

4. Rujul Sleek True este disponibil în 27 de nuanțe la prețul de 29 lei. Fie că alegi nuanțele mate, fie pe cele sidefate, conținutul ridicat de vitamina E și uleiuri minerale menține buzele hidratate pe tot parcursul zilei. Nu este rezistent la transfer.

5. Kitul pentru sprâncene vine la pachet cu două pensule (una unghiulară/oblică pentru precizie, alta pentru aplicarea fardului) și o mini pensetă. Ceara ajută la fixarea firelor rebele, iar fardul de sprâncene este disponibil în 5 nuanțe naturale. Până acum, este cel mai bun kit pe care l-am încercat deoarece nu a mai fost nevoie să-mi achiziționezi alte produse de îngrijire.

 

Unique bracelets handcrafted by Jay Jewellery

Cred că vă amintiți cu toții de „febra Shamballa”, când toată lumea avea cel puțin o brățară de acest gen. După un timp, le găseai la orice tarabă, pierzându-și, astfel, din semnificație și valoare.

Astăzi, le-am redescoperit, într-o altă formă, pe pagina celor de la Jay Jewellery (vezi aici), echipa care a reușit să le readucă valoarea și unicitatea, folosind materiale și pietre semi/prețioase.

 

La o discuție cu aceștia, am aflat că NU există 2 brățări identice! Modelele unicat se fac la comandă (nimic în serie), adaptate în funcție de preferințele și personalitatea clientului (aici intră modelul, felul bilelor, dimensiunea brățării). Din acest motiv, nu au un site sau catalog de unde poți alege…practic, tu îți creezi brățara. Ei se conformează cerințelor tale, nu tu, unui model prestabilit. Pe lângă asta, ești și mai satisfăcut atunci când afli că totul este handmade.

După ce mi-au povestit despre câtă muncă și timp consumă doar la o singură brățară, am realizat că oamenii aceștia iau clientul foarte în serios și, pentru ei, orice brățară este o capodoperă.

Am fost încântată când am primit propria brățară Jay Jewellery. Eu am ales, în totalitate, culoarea, dimensiunea și modelul bilelor și brățara a fost realizată conform așteptărilor. Pe lângă brățară, primești un mesaj particularizat din partea echipei, de genul „special crafted by (name)” și o cutie din lemn, tot handmade, realizată de un tâmplar cu experiență în domeniu. Brățările sunt ideale pentru persoanele sensibile care apreciază unicitatea și faptul că la brățară au muncit mulți oameni, dar și pentru persoanele excentrice, care adoră opulența și luxul deoarece brățările tip Shamballa pot fi realizate și cu metale prețioase (aur galben/alb, argint). Sunt un cadou perfect atunci când ești în pană de idei!

Pentru comenzi, vizitați atât pagina de Instagram (click aici), cât și cea de Facebook (click aici) #greenlight #jayjewellery

Alege și tu FOREVER 52

Toamna se numără oare bobocii? Un lucru este, totuși, cert: Balurile lor se apropie și, probabil, sunt nerăbdători (și aici arăt cu degetul spre sexul frumos) să-și etaleze atât ținutele, cât și talentul.

Așa că, fetelor, știu că fiecare dintre voi dorește să strălucească într-o rochie aleasă și să fie specială, purtând machiajul perfect. Vin în ajutorul vostru cu o serie de produse din gama Forever 52 (vezi aici) care, cu siguranță, vă va oferi acea sclipire de care aveți nevoie.

Acum un an și jumătate, am fost machiată de un Make-Up Artist care folosea produsele Forever 52 și era foarte mulțumit de calitatea acestora. Mi-a spus atunci că sunt produse folosite de profesioniști, ideale pentru evenimente mondene, unde ești privit „cu lupa”. De atunci cunosc acest brand și am fost încântată să colaborez cu echipa Forever 52 acum.

Am primit 4 produse din colecția nouă: Iluminatorul Sunkissed ILU003 (click)Paleta de farduri în 10 nuanțe NEP003 (click)Superstay Lipgloss SLC020 (click) și Rujul Super Matte (click)

Le-am testat pe toate și iubesc cel mai mult textura acestora. Simt că port un machiaj bine realizat, că mă răsfăț în micul meu salon improvizat de acasă.

Rujul Super Matte este cremos, lasă aspectul buzelor mat, dar nu este rezistent la transfer. Culoarea îmi place foarte mult, pe timpul zilei este perfect și încape în orice tip de poșetă.

Lipglossul este într-o nuanță marsala, rezistent la transfer (nu doar cu numele), nu lasă urme pe pahar sau șervețel dacă este aplicat într-o cantitate mică, finish-ul este mătăsos (parcă nu l-ai avea pe buze) și datorită pigmentului accentuat și cu putere mare de acoperire, conferă volum buzelor. Sfatul meu este să-l folosești atunci când nu ai un machiaj proeminent al ochilor deoarece poți să semeni cu un vampir. (pentru ochi, poți folosi nuanțe de nude, maro, cupru)

Pigmentul produsului, în general, este un aspect deosebit de important care demonstrează calitatea acestuia și te determină să-l cumperi din nou. Eh, la acest capitol, iluminatorul este foarte pigmentat!!! La lumină, chiar ai impresia că ai primit sărutul soarelui. Lasă pielea catifelată și conferă un look fresh, natural. Costă 65 de lei și este unul dintre produsele cele mai vândute.

Paleta în 10 nuanțe este preferata mea (my Holy Bible) și, alături de iluminator, este un bestseller. Denumirile culorilor, de pe spatele paletei, au rolul de a da un aspect unic, iar designul acesteia este nou, având capac magnetic. (așa știi că toate culorile nu se amestecă și rămân la locul lor) Datorită siliconilor, nuanțele sunt foarte rezistente, pigmentate, iar fardul nu se strânge în pliul pleoapei. S-ar putea ca în poze să pară strălucitoare, dar sunt mate, de fapt. O găsiți pe site, la prețul de 215 lei. (după ce o consum, eu mi-o cumpăr)

Mulțumesc încă o dată, echipei Forever 52 pentru că au dat dovadă de profesionalism. Pe aceștia îi puteți găsi pe pagina oficială de Instagram @forever52makeupromania (click), dar și pe Facebook Forever 52 (vezi aici). Vă voi ține la curent și cu alte produse noi din gama FOREVER 52! #greenlight #forever52

De ce este util un dozator H2On?

V-am promis într-un articol precedent (click aici) că vă voi ține la curent cu noutățile în materie de produse H2On.

Firma de apă a început, încet-încet, să dea drumul vânzărilor de produse și servicii H2On, reușind să se propulseze în fața multor firme de apă concurente.

În prezent, are un real succes datorită solicitărilor din partea marilor instituții, unde dozatoarele de apă sunt indispensabile. În articolul de săptămâna trecută, H2On- Firma ta de apă, am vorbit despre istoricul, prezentarea și politica firmei, însă, de data asta, mă voi orienta spre categoria dozatoarelor de apă.

Am primit și eu dozatorul electronic H2On cu suport metalic pentru bidoane de 11/19 litri pe care-l găsiți acum, pe site, la o promoție avantajoasă 400lei / 299 lei. (cumpără aici) Desigur, dozatorul primit este modelul basic, însă dacă ești interesat de modele mai performante, H2On îți pune la dispoziție o gamă variată de dozatoare.

Postasem săptămâna trecută un Instastory despre el, dar am mai așteptat puțin pentru a-l testa deoarece nu am avut drum până la hipermarket să-mi cumpăr un bidon de apă. După ce i-am studiat instrucțiunile, am ajuns la concluzia că pe cât este de util și practic, pe atât este de simplu de utilizat. În spate, este prevăzut cu două butoane ON/OFF ( hot/cold water) pe care le poți apăsa simultan (să ai apă caldă și rece în dozator), dar poți lăsa și un singur buton activ. Aparatul se bagă în priză și se comportă ca orice alt electrocasnic. Nu este obligatoriu să-l lăsați în priză peste noapte. (când îl reactivați, apa se răcește/încălzește rapid 2-3 min)

Vreau să vă zic că, mie, mi-a schimbat câteva obiceiuri matinale. Am zis „Adio!” sticlelor cu apă rece de la frigider, dar și ibricului pe care-l încălzeam, dimineața, pentru a-mi face cafea. Acum, când simt nevoia, merg până la bucătărie să-mi fac un ceai, un Nescafe sau pur și simplu să beau un pahar de apă rece, fără să pierd mai mult de 2 minute. Temperatura apei pot spune că este echilibrată, undeva la 12 grade apa rece, 95 grade apa caldă.

Ce m-a impresionat în această perioadă de 2 săptămâni și jumătate este cantitatea consumată. Habar n-aveam că familia mea bea atât de multă apă! Am reușit să consumăm cam 30 de l până acum. (deci, poți face lejer un studiu de caz pe treaba asta)

Pentru mine, este foarte util un aparat de acest gen și, sinceră să fiu, nu aș mai reveni la vechile obiceiuri atât timp cât îl am prin preajmă. #greenlight

RED IS THE NEW BLACK: OCHELARI VINTAGE

Dacă aș face un sondaj pentru acest articol, aș putea garanta că fiecare dintre voi are cel puțin un prieten care și-a cumpărat o pereche de ochelari de pe site-ul celor de la Vintage (click aici).

Spun asta pentru că urmăresc pagina lor de Instagram de mult timp și se cunoaște că au evoluat enorm. Aduc, periodic, modele noi de rame și ochelari de soare deoarece sunt foarte atenți la piața liberă și mereu în tendințe cu moda. Pe site-ul lor am găsit o mulțime de reduceri și o promoție tentantă de care am vrut să vă bucurați (2+1 GRATUIT)– vezi oferta aici.

Popularitatea acestora s-a simțit și în rândul persoanelor publice. Ca o mică paranteză, am un pont pentru fanele emisiunii „Bravo, ai stil!”. Favoritele voastre, din toate sezoanele, și-au accesorizat ținutele cu ochelarii celor de la Vintage (le găsiți pe pagina de Instagram @ochelari_vintage).

Eu am vrut să încerc ceva diferit, alegându-mi două perechi de ochelari cu variații de roșu. Prima pereche este, de fapt, o ramă care poate fi purtată pentru design, dar și cu scop medical (lentilele pot fi schimbate în unele cu dioptrii). Ochelarii roșii de soare RED ROSE (vezi aici) și-au făcut loc în colecția mea. În prezent, sunt preferații mei și îmi place că îi pot asorta foarte ușor.

 

Ce am apreciat la acești ochelari este faptul că sunt realizați dintr-un material ușor, care nu lasă urme neplăcute pe nas. Pe lângă aceste perechi, am primit și două tocuri triunghiulare superbe. Nu am mai întâlnit o astfel de formă  până acum și este de admirat, întrucât le dă un plus de originalitate.

Fără să fac clickbait, spun că TREBUIE neapărat să intri pe site să vezi câte modele, care-ți vor plăcea, sunt. #greenlight #ochelarivintage