Puțini dintre noi cunosc importanța îngrijirii picioarelor, în special vara, când acestea sunt expuse mai des la soare și uită că, pe lângă unghii și păr, călcâiele reprezintă și ele cărțile noastre de vizită. Fiind o zonă, aparent, ascunsă este, deseori, neglijată și cu timpul acest lucru se cunoaște. Pielea moartă, tocită, nu este exfoliată când trebuie, iar straturile se depun unul câte unul, ajungând la acel aspect „cracked heel”.
Am ales să colaborez cu brandul german Titania (click aici) întrucât, în trecut, am mai folosit produsele lor și am fost mulțumită de rezultat. (pe vremea când cumpăram reviste pentru produsele cu care veneau la pachet). Fiind alergică la materialul șlapilor (acel cauciuc, știți despre ce vorbesc), cam pe la mijlocul verii se cunoaște și la mine problema cu călcâiele și dacă merg și la mare pe nisip…aia e. (cu toate că nisipul se zice că exfoliază, la mine are efecte contrare) În fine, am primit de la echipa lor 2 seturi pentru îngrijirea picioarelor ( un număr de 8 produse) care constau în 2 pile pentru unghii, 2 pentru călcâie, 2 creme cu efect reparator hidratante și 2 de tip scrub.
Pentru mine, au sosit într-o perioadă în care era absolut necesar să folosesc ceva care să-mi protejeze și să-mi mențină pielea fină. Pilele se comportă ca toate celelalte, nu insist asupra lor, dar pot spune că se poate observa calitatea din părțile lor foarte abrazive.
Cremele sunt un set before/after: după exfolierea cu scrub, se aplică cea hidratantă. Mirosul este plăcut ( tinde spre acela de tratament, nu de loțiune parfumată) redat de camfor, mentă și castane. Conțin unt de Shea și două ingrediente active: lanolina pentru hidratare și bisabololul pentru calmare. (habar n-aveam de ele și cred că nici voi…click aici) Le folosesc de o săptămână și mă simt ok cu ele. Nu au puncte slabe, fac cam ce scrie pe ambalaj.
În principiu, recomand comandarea setului complet pentru ca ritualul să decurgă în 3 pași: îndepărtarea stratului gros de piele scuamoasă cu ajutorul pilei, exfolierea cu scrub și hidratarea.
Echipa este foarte receptivă și vă poate răspunde eventualelor nelămuriri ( puteți accesa pagina lor de Facebook Titania). Enjoy!