Slăbește sănătos fără înfometare

Regimul alimentar echilibrat și antrenamentul fizic sunt 2 componente indispensabile pentru o scădere corectă în greutate. Totuși, de foarte multe ori ne dorim rezultate sigure într-un timp relativ scurt, încercând să grăbim procesul firesc al organismului. Astfel, metabolismul este dat peste cap și multe dintre dietele noastre eșuează.

Sunt de părere că, pentru a ajunge la greutatea dorită, nu trebuie să ne schimbăm radical modul de viață. Am citit zeci de articole în care fiecare persoană își expunea propriul set de reguli după care s-a ghidat în procesul de slăbire. Cu timpul, mi-am selectat și eu câteva reguli pe care, acum, le respect în mod inconștient.

  1. Lucrează la psihic! Pentru mine, acest lucru este esențial. Gândirea te poate ajuta sau sabota în funcție de cum te raportezi la ce vrei să faci mai departe. Repetă în gând că vei slăbi, vorbește despre asta și nu lăsa pe nimeni să te întoarcă din drum. De asemenea, trebuie să fii focusat pe soluții, nu pe probleme. Vei vedea că starea de bine se amplifică. (problemele doar te țin pe loc)
  2. Renunță la zahărul procesat! Zahărul procesat este prietenul celulitei și nici pentru ten nu e bun. Am specificat „procesat” pentru că nu trebuie să renunți de tot la dulce. Este absurd pentru că ai nevoie de el. Eu am renunțat cât să-mi detoxific corpul pentru că excesul dăunează mereu.
  3. Apucă-te de sport! Aici nu mai este nimic de zis. (e necesar în orice situație)
  4. Proteinele- hrana mușchiului. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc modul de viață, ci vin în ajutorul produselor sărace în vitamine și proteine. Eu am început să folosesc, de curând, produsele SlimFit4You Professional (click aici). Sunt produse naturiste, care nu creează dependență și nici reacții adverse. Kitul de 3 produse este un mic program ghidat pe o lună, care te determină să îți analizezi singur activitatea și progresul.

SlimFit4You Professional (vezi site-ul aici) conține un Nutri Shake cu făină de soia, acerolă și inulină (fibră solubilă) BIO,  capsule Lipo Slim cu ceai verde, L-carnitină și capsule Detox & Digest cu Chitosan BIO.

Pudra Nutri Shake poate înlocui o masă pentru că are un aport mare de nutrienți. (ATENȚIE: doar o masă, nu pe toate) Eu o consum dimineața și o combin cu multe produse pentru că este dulce și are un gust plăcut. Capsulele cu Chitosan BIO ( substanță din chitina exoscheletului de crustacee) reduc greutatea corporală într-un regim hipocaloric și mențin nivelul colesterolului. Suplimentul Lipo Slim este un produs vegan, îți inhibă pofta de mâncare, conține antioxidanți ( Acai) și stimulente metabolice (piperul Cayene).

Capsulele se iau de cel mult 2 ori pe zi și nu dereglează organismul. Am primit mesaje în care mulți confundă aceste capsule cu niște pastile. Ele NU sunt medicamente și NU ai nevoie de aprobarea unui medic pentru a le consuma. Sunt produse verificate, naturiste și 100% vegane. Există, totuși, o mică excepție: dacă sunteți alergici la vreo plantă/substanță nu este recomandat să le consumați.

Descrierile produselor sunt mult mai detaliate pe site-ul lor, iar pachetul se găsește DOAR luna aceasta la prețul promoțional de 160 lei (redus de la 320 lei)

SATURO – Ready to drink food

Am primit un număr generos de mesaje și întrebări referitoare la băuturile SATURO (vezi aici), gustul și eficiența acestora și am hotărât să fac puțină lumină asupra acestui concept deoarece am observat că unii dintre voi sunt sceptici cu privire la ele. Este perfect normal să aveți semne de întrebare deoarece produsul este nou apărut pe piața din România și se încadrează într-o categorie pe care nu o poți înțelege fără să te documentezi.

Ce este  SATURO?

Vreau să menționez de la bun început că produsul NU este supliment alimentar și NICI shake proteic! Este o băutură ce poate înlocui oricând o masă completă, conferindu-ți o senzație de sațietate de până la 3-5 ore. Am descoperit că este primul produs din România care are la bază conceptul „ready to drink meal”, adică îți oferă rapid și sănătos beneficiul nutrițional al unei mese complete. Rolul său este acela de a-i oferi organismului 25% din tot ceea ce are nevoie într-o zi.

Saturo nu este conceput să aibă un gust excepțional de bun, pentru că asta ar însemna un adaos de zahar sau poate alte substanțe nu tocmai bune pentru organism. Este practic și funcțional, mai exact îți oferă o alternativă atunci când ți-e foame, dar ești pe fugă și n-ai timp să mănânci.

Căror categorii de persoane se adresează SATURO?

CEI CARE NU AU TIMP: Aici totul este simplu! Ești o persoană cu o viață foarte activă și ți se întâmplă des să mai sari peste mese? Alergi mereu între ședințe, meetinguri, task-uri sau proiecte? Nu ai timp să stai la masă pentru că ai de făcut prea multe lucruri în timpul zilei? Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin o întrebare înseamnă că Saturo este potrivit pentru tine.

CEI CARE SUNT LA DIETĂ: Dacă te afli într-o perioadă în care vrei să slăbești, cântarul e prietenul tău și ești foarte atent să controlezi numărul de calorii. De asemenea, dacă vrei să iei în greutate poți consuma Saturo PE LÂNGĂ masa normală. (repet, NU e supliment, are un aport de calorii egal cu cel al unei mese complete, practic ai mânca de 2 ori)

CEI CARE DORESC SĂ MĂNÂNCE SĂNĂTOS: Dacă ești interesat de nutriție și vrei o gustare sau o masă echilibrată, poți introduce în meniul tău și sticlele Saturo.

Eu am primit taster pack-ul de 6 bucăți, format din 2 Saturo simple, 2 cu ciocolată și 2 cu cafea. Au un aspect dens, se aseamănă cu iaurtul, dar conținutul este puțin mai gros. Au un miros plăcut, iar aromele sunt naturale. (au cacao și cafea naturală) În dimineața aceasta, am băut Saturo cu cafea în loc de micul dejun și pot spune că de la 8 la 12:30 chiar nu am simțit nevoia să trișez cu produse de patiserie. Le voi lua cu mine și la sală de săptămâna viitoare pentru că vreau să mă ajute să nu mai mănânc după ora 7 seara.  Preferatele mele sunt cele cu cacao, se aseamănă cu budinca de ciocolată.

Sunt produse vegane, fără lactoză și gluten, vin din Austria și se găsesc la prețul de 16 lei/sticla. Le puteți comanda de pe site-ul lor www.saturo.ro (cumpără aici). 

Tot ce trebuie să știi despre ceaiul Matcha

Ce este ceaiul Matcha?

Matcha este un tip de ceai verde obținut din frunze uscate, zdrobite cu pietre de moară, până ce devin o pudră verde, solubilă în apă. Această pudră de ceai este de culoare verde deschis și se folosește la ceremonia ceaiului, în Japonia. Supranumită și „aurul verde”, băutura obținută, destul de închisă la culoare și în special tare în teina, este ușor amară, având o aromă proaspătă care amintește de vegetația umedă de pădure. Este cunoscută pentru proprietățile sale antioxidante și previne apariția cancerului de colon sau stomac.

Cum se prepară?

Pentru a simplifica întregul proces,Tea Hugs (vezi aici) îți pune la dispoziție, Kitul pentru ceai Matcha, un set japonez care contine bolul fabricat în Japonia,  măsura Matcha Chashaku pentru dozarea ceaiului și telul (pămătuful) de bambus Chasen, cu care se amestecă pudra de Matcha. Astfel, îți poți prepara propriul matcha spumos chiar la tine acasă sau la birou. Vă voi prezenta, mai jos, etapele împreună cu pozele explicite pentru fiecare pas.

1. Se toarnă pliculețele de pudră Matcha în bol.

 

 

 

 

 

 

2. Se toarnă apă fierbinte peste pudra Matcha.

 

 

 

 

 

 

 

3. Se amestecă totul cu chasen-ul până obții o consistență uniformă.

4. În faza finală, se poate adăuga spumă de lapte ceaiului îndulcit pentru un latte delicios. Se bea imediat!

De unde pot cumpăra acest kit?

Kitul se găsește în magazinul online Tea Hugs (click aici) la prețul de 169 lei, iar la achiziționarea acestuia beneficiezi de transport gratuit. Kanpai!

De ce este util un dozator H2On?

V-am promis într-un articol precedent (click aici) că vă voi ține la curent cu noutățile în materie de produse H2On.

Firma de apă a început, încet-încet, să dea drumul vânzărilor de produse și servicii H2On, reușind să se propulseze în fața multor firme de apă concurente.

În prezent, are un real succes datorită solicitărilor din partea marilor instituții, unde dozatoarele de apă sunt indispensabile. În articolul de săptămâna trecută, H2On- Firma ta de apă, am vorbit despre istoricul, prezentarea și politica firmei, însă, de data asta, mă voi orienta spre categoria dozatoarelor de apă.

Am primit și eu dozatorul electronic H2On cu suport metalic pentru bidoane de 11/19 litri pe care-l găsiți acum, pe site, la o promoție avantajoasă 400lei / 299 lei. (cumpără aici) Desigur, dozatorul primit este modelul basic, însă dacă ești interesat de modele mai performante, H2On îți pune la dispoziție o gamă variată de dozatoare.

Postasem săptămâna trecută un Instastory despre el, dar am mai așteptat puțin pentru a-l testa deoarece nu am avut drum până la hipermarket să-mi cumpăr un bidon de apă. După ce i-am studiat instrucțiunile, am ajuns la concluzia că pe cât este de util și practic, pe atât este de simplu de utilizat. În spate, este prevăzut cu două butoane ON/OFF ( hot/cold water) pe care le poți apăsa simultan (să ai apă caldă și rece în dozator), dar poți lăsa și un singur buton activ. Aparatul se bagă în priză și se comportă ca orice alt electrocasnic. Nu este obligatoriu să-l lăsați în priză peste noapte. (când îl reactivați, apa se răcește/încălzește rapid 2-3 min)

Vreau să vă zic că, mie, mi-a schimbat câteva obiceiuri matinale. Am zis „Adio!” sticlelor cu apă rece de la frigider, dar și ibricului pe care-l încălzeam, dimineața, pentru a-mi face cafea. Acum, când simt nevoia, merg până la bucătărie să-mi fac un ceai, un Nescafe sau pur și simplu să beau un pahar de apă rece, fără să pierd mai mult de 2 minute. Temperatura apei pot spune că este echilibrată, undeva la 12 grade apa rece, 95 grade apa caldă.

Ce m-a impresionat în această perioadă de 2 săptămâni și jumătate este cantitatea consumată. Habar n-aveam că familia mea bea atât de multă apă! Am reușit să consumăm cam 30 de l până acum. (deci, poți face lejer un studiu de caz pe treaba asta)

Pentru mine, este foarte util un aparat de acest gen și, sinceră să fiu, nu aș mai reveni la vechile obiceiuri atât timp cât îl am prin preajmă. #greenlight

Cum am slăbit cu Clessidra Shop

TIME TO ULTRASWEAT

Vara, pentru mine, a fost anotimpul ideal în care puteam să scap de kilogramele nedorite sau să tonifiez zonele „cu probleme”.

Anul acesta, am reușit să-mi construiesc un #beachbody mulțumitor, folosind doar 3 produse în care nu credeam atât de mult ca acum. Despre unul dintre ele v-am vorbit într-un articol anterior (vezi aici crema de slăbit Intheline), iar pe celelalte două le-am menționat în câteva postări, pe Instagram. Este vorba despre  colecția NEOPREN (toată colecția aici) pe care echipa Clessidra Shop mi-a trimis-o în test, mai exact centura și pantalonii lungi (pe acestea le-am vrut eu în mod special).

Înainte de a le folosi la sport, m-am îmbrăcat pentru a merge la shooting. Vreau să vă spun că am transpirat în ele la modul că am udat pantalonii aceia de nu mai găseai porțiune uscată și, efectiv, vedeam cum se scurge transpirația pe picior ( descrierea groaznică, dar eficiența maximă). Totuși, lucrul care m-a surprins a fost acela că nu am resimțit căldura de 10 ori mai sufocantă din cauza pantalonilor, ci din contră, parcă totul se întâmpla în interiorul acestora. Dacă nu eliminam atâta apă din corp, sincer vă zic că, nu realizam până acasă că pantalonii sunt leoarcă.

 

După ce am observat că au triplat arderile unui mers de 2 h, am zis că după 15 minute de alergat, nu voi mai avea picioare. Și, de aici, începea „ritualul”: înainte de alergat foloseam crema Intheline (vezi articolul aici) , după care, luam pantalonii și centura.

Centura e și ea foarte bună, dar e campioană pentru modelarea taliei. Probabil le-ați văzut pe vestitele surori Kardashian, posesoarele unor talii de viespe, că folosesc tot felul de corsete și centuri pentru a arăta așa (mă rog, unele își mai scot și vreo câteva coaste, dar asta e altă poveste).

Xtreme Waist Belt (vezi aici) vă subțiază și vă conturează talia, ajută la definirea formelor, susține spatele și aplatizează abdomenul. Materialul interior din care este confecționată este Neopren, iar cel exterior este Poliester, astfel că Xtreme Waist Belt absoarbe transpirația. Are două serii de elastice care-ți fixează foarte bine postura.

Clessidra Shop are o gamă variată de produse, de la costume de baie la lenjerie modelatoare. Pentru comenzi, îi găsiți atât pe Facebook (click aici) , cât și pe Instagram (click aici). #greenlight