Spune-mi ce ochelari porți, ca să-ți spun cine ești!

Raportându-mă la ochelarii de soare, întotdeauna mi-a plăcut să port cele mai cool și, totodată, neobișnuite modele, care mi-ar scoate din anonimat orice ținută. Am găsit, de curând, pe Facebook, o pagină cu ochelari de soare absolut demențiali, care nu se aseamănă deloc cu ceea ce am întâlnit până acum.

 

Nu m-am putut abține și mi-am ales și eu câteva perechi care rezonează cu stilul pe care merg. În general, aleg modelele vintage (cu formă rotundă și lentile colorate, modele cât mai micuțe și retro) sau formele alungite „cat eye”. În materie de lentile, mizez doar pe cele care sunt transparente deoarece îmi place să port ochelari și seara și să mi se vadă machiajul la care îmi dau interesul destul de mult.

Sinceră să fiu, a trecut perioada ochelarilor creați pentru a te apăra de razele puternice ale soarelui. Astăzi, ochelarii au preluat sarcina accesoriilor, precum cerceii sau brățările, de  a da un plusvaloare pieselor de vestimentație.  Cel mai mult mă fascinează faptul că ei pot spune multe despre personalitatea cuiva. Degeaba încerci să-ți ascunzi privirea în spatele unei perechi de ochelari, când fix forma lor îmi spune mai multe despre tine decât vrei să arăți. Îți alegi mereu perechi clasice de culori închise? Porți ochelari în formă de inimioare și steluțe? Ai renunța vreodată la stilul aviator? Sau porți ochelarii doar pentru ștanța din colț cu R.B? Te las pe tine să tragi concluziile…

Brandul New Trend Boutique (vezi pagina aici) cunoaște foarte bine cerințele actuale și încearcă, periodic, să aducă în colecția lor cele mai căutate modele. Prețurile rezonabile și reducerile lunare te determină să cumperi zeci de perechi și să uiți de alte priorități. Brandul funcționează de foarte puțin timp, dar a început să prindă bine în mediul online (atât pe Facebook, cât și pe Instagram). Eu zic să arunci o privire pe pagină și, mai departe, totul vine de la sine! #NewTrendBoutique #greenlight

Totuși, eu ce fel de persoană sunt?

One thought on “Spune-mi ce ochelari porți, ca să-ți spun cine ești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *