După o experiență de neuitat la Paris, mi-am continuat aventura puțin mai aproape de casă.
BUDAPESTA
Capitala care îmbină atât de frumos trecutul cu viitorul, care își păstrează autenticitatea în toată întregimea ei și care are un spirit național bine impregnat în conștiința colectivă, m-a făcut să-mi doresc, inevitabil, „o țară ca afară”. Șederea a fost una scurtă și nu am reușit să parcurg tot ce-mi propusesem, dar acesta a fost un motiv foarte bun de a mă reîntoarce aici.
Având în vedere contextul pandemic, am vrut să vizitez o țară aflată în zona verde. Venind din România, la vamă nu a fost nevoie decât de cartea de identitate. Toată perioada am fost cazată la Hotelul Moments Budapest (rezervă aici), aflat pe emblematicul bulevard Andrássy, la cam 200 m de Opera de Stat. De asemenea, Szent István Bazilika se află la 3 minute de mers pe jos de Hotelul Moments Budapest, iar Aeroportul Budapesta Ferenc Liszt, la 17 km.
Camera în care am stat era foarte chic, iar balconul decorat în stil franțuzesc îmi oferea vedere fix în bulevard. Ne-am bucurat de facilitățile de wellness și de restaurantul acestuia. Mi-a plăcut și zona de relaxare din lobby, unde mă puteam destinde după o zi solicitantă și zeci de km de mers.
Această zonă este prevăzută cu aparate de cafea și ceai, scaune și măsuțe cochete unde te poți bucura de băutura ta. Odată cazat la hotel, te poți folosi de zona de relaxare la orice oră.
Micul dejun l-am servit la restaurantul cu terasă Bistro Fine, un bufet foarte bogat care oferă și mâncăruri locale și internaționale, precum și o selecție de vinuri de lux.
O rezervare pentru 2 nopți – 2 persoane într-un Superior Room costă 1779 lei pe Booking.
Cât despre bani, 1€ este egal cu 350 de forint. Nu puteți plăti în euro mai pe nicăieri. Eu găsisem doar într-un magazin de suveniruri.
După ce ne-am cazat, am plecat să ne plimbăm prin oraș. Domnul de la recepție a fost foarte drăguț și ne-a explicat că Budapesta este împărțită în Buda și Pesta, aceste orașe fiind despărțite de fluviul Dunărea. Din câte am observat, Buda este zona istorică, unde s-au păstrat cele mai multe statui-monument și clădiri. În Pesta se află și zona centrală, unde sunt foarte multe cafenele, magazine și locuri de divertisment.
ANDRÁSSY ÚT
Aflat „pe malul Dunării”, Parlamentul este foarte impunător, are o arhitectură deosebită și este și bine păzit. Fiind un privitor amator, este greu să descriu și să rezum, totodată, frumusețea acestuia. Având o arhitectură neogotică, se aseamănă cu Palatul Westminster. Este o clădire simetrică ce deține o cupolă centrală. Interiorul Parlamentului îl voi vizita data viitoare.
CASTELUL BUDA (Budai Vár)
Traversând pe malul celălalt al Dunării, am ajuns în Buda, zona istorică a Budapestei. Castelul Buda este un castel istoric care a aparținut foștilor regi ungari. În trecut a fost numit și Palatul Regal (Király-Palota). Ne-a luat cam 4-5 ore să vizităm zona castelului cu toate grădinile, turnurile și podurile acestuia. La o privire mai atentă, am putut observa că a fost un punct de inspirație pentru orașele noastre (de exemplu Sibiu, Cluj-Napoca, Sighișoara).
Din păcate, aici am găsit un minus. Am fost dezamăgită să văd că nu prea erau multe panouri explicative în limba engleză. Nefiind cunoscătoare de limba maghiară, am trecut pe lângă monumente foarte interesante și nu știam nimic despre ele. Dar Google nu mă lăsase la greu…
PODURILE DE PE DUNĂRE
Celebrul Pod cu Lanțuri era în renovare, dar am traversat pe Podul Elisabeta care este la fel de frumos. Este plăcut să vezi câte se pot construi pe Dunăre și cât turism au reușit ungurii să dezvolte aici. O mulțime de croaziere, bărci, șalupe și hidrobiciclete…au chiar și un autobuz plutitor.
BAZILICA SFÂNTUL ȘTEFAN
Sfântul Ștefan a fost primul rege al Ungariei, canonizat de Papa Grigore al VII-lea ca sfânt al Bisericii Catolice. Bazilica este foarte populară întrucât în interiorul ei se află brațul drept al Sfântului Ștefan. Am urcat până la cupola bazilicii unde am avut parte de o panoramă superbă a întregului oraș. Am văzut cum arată și nunta la catolici, am surprins-o în timp ce vizitam interiorul bazilicii.
În domeniul culinar nu am explorat mare lucru. Nu sunt gurmandă, dar atunci când călătoresc, îmi place să testez orice mâncarea tradițională dintr-o zonă.
Csirke paprikas este consumat de cele mai multe ori cu paste, găluște sau mămăligă (în România). Este un fel de tocăniță de pui, făcută cu smântână și paprika, de unde îi vine și numele. Este o mâncare condimentată și gustoasă atunci când este mâncată caldă.
Am mâncat și două tipuri de înghețată: primul tip a fost un tradițional Chimney Cone (Kurtoskalacs cu înghețată de vanilie pe deasupra), iar al doilea tip de înghețată a fost trandafirul de mai jos cu mango și fructul pasiunii.
Concluzia este că: trebuie să mă întorc aici!