Farmec & Gerovital: Elixirul tinereții

Când ajungi să faci mai mult decât ceilalţi într-un domeniu oarecare, eşti întotdeauna suspectat. Ţi se cer din ce în ce mai multe probe că ai avut dreptate. – Ana Aslan

Pentru mine, articolul acesta este mai special, întrucât produsele primite în test reprezintă moștenirea lăsată de una dintre cele mai importante personalități din orașul meu natal, Brăila.

Este vorba despre Ana Aslan, celebrul medic român specialist în gerontologie, care a scos la lumină importanța procainei (un anestezic local) în diminuarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Aceasta evidențiază H3  în denumirea produsului – Gerovital – indicând acțiunea de tip vitaminic a medicamentului. Mai târziu, în 1980, inventează un alt produs geriatric, Aslavital, folosit ca tratament profilactic pentru afecțiuni cerebrale și cardiace specific bătrânilor, dar și pentru tratarea pierderii memoriei. A dezvoltat și o linie de cosmetice anti-îmbătrânire. Rețeta ei originală este încă folosită, în prezent, de către compania Farmec (click aici), care a câștigat dreptul de a produce și comercializa cosmeticele Gerovital.

Din partea echipei Farmec, am primit 3 astfel de produse cu beneficii pe linia cosmetică, mai exact: Serul cu Acid Hialuronic Gerovital (comandă aici), șamponul cu ulei de argan și keratină Farmec (click aici) și apa micelară Farmec.

Processed with VSCO with hb1 preset

Serul cu Acid Hialuronic, concentrație 6% este un produs special pentru umplerea ridurilor și a liniilor fine, apărute odată cu trecerea timpului. Ajută la inhibarea formării excesului de melanină cu atenuarea petelor pigmentare existente şi prevenirea apariţiei altora noi. Fiind destinat vârstelor 30+, 35+, 40+, 45+, persoana potrivită pentru a testa aceste produse a fost însăși mama mea, care, la auzirea veștii, a fost foarte încântată. Este un client fidel mărcii Gerovital și asist, deseori, la conversațiile dintre ea și prietenele ei care laudă efectele benefice și vizibile ale acestui ser, prin faptul că pielea este mult mai luminoasă și mai strălucitoare.

Processed with VSCO with hb1 preset

Din spusele ei, serul „are o textură ușoară și intră imediat în piele. De când îl folosesc, tenul meu este evident mai hidratat și pielea mai elastică. Îmi place că îl pot folosi ca înlocuitor al cremei de față care are o consistență mai grasă. Îl recomand tuturor doamnelor care doresc să dea timpul înapoi la frumoasa vârstă de 25 de ani.”

Șamponul 2 în 1 cu ulei de Argan, din descriere, este destinat părului uscat și aspru care prin ingredientele sale active îmbunătățește considerabil structura firului de păr. Am fost mulțumită de faptul că după 3-4  utilizări, părul meu a avut mai mult volum, culoarea s-a păstrat o bună perioadă și a fost foarte ușor de pieptănat. Formula este delicată, neagresivă, iar Keratina contribuie la fortificarea firul de păr. Mirosul nu este deloc persistent (asta, să zicem, ar fi pentru mine un minus), dar per ansamblu își face treaba (deci putem omite acest aspect). Prețul este la îndemâna tuturor. Sfatul meu este, totuși, să-l folosiți pe părul cu tendințe de îngrășare deoarece curăță foarte bine scalpul, dar în același timp poate determina uscarea acestuia. (este posibil să apară mătreața)

Processed with VSCO with hb1 preset

Apa micelară cu Orhidee este perfectă pentru o demachiere corectă, miroase plăcut, dulceag  și acționează blând pe suprafața pielii. Este un tratament ideal împotriva deshidratării și iritării, iar compoziția este hipoalergenică. Eu folosesc apa micelară obișnuită dimineața, înainte să mă machiez. Nu mă spăl pe față, apa micelară e suficientă. Apreciez că este 100% un produs românesc, nu conține alcool (deci nu usucă tenul) și nici coloranți. Se descurcă foarte bine chiar și cu machiajul waterproof. E suficient să aplici o dischetă demachiantă cu apă micelară pe pleoapă și să aștepți câteva secunde să se înmoaie mascara, apoi totul se curăță foarte repede. Prețul este rezonabil și merită a fi încercată.

Processed with VSCO with hb1 preset

Se pare că ne-au fermecat și de data aceasta cu rețeta doamnei Aslan! Aștept cu nerăbdare să vă pun la curent cu noile produse ce vor urma să apară. Alegeți cu cap!

Processed with VSCO with hb1 preset