Locuri frumoase din Europa (Partea a 3-a): Roma + Vatican

Roma, la più grande bellezza

Am ales să-mi continui aventura prin Europa, ajungând la concluzia că toate drumurile duc, într-adevăr, la Roma. Am călătorit mult și în această toamnă și m-am bucurat să vizitez Roma nu o dată, ci de două ori. Am ales să scriu despre frumoasa capitală abia după a doua vizită întrucât am dorit cu tot dinadinsul să adun cât mai multă…emoție a locului.

 

Acest articol nu vreau să fie despre principale atracții turistice din zonă și nici despre cele mai puțin cunoscute… Pantheon, Colosseum, Fontana di Trevi, Bocca Della Verita…le puteți găsi foarte ușor la un click distanță pe Google. Aș vrea să ies din clișeele colective și să vă povestesc ceea ce am trăit dincolo de poveștile plastice pe care le-am auzit la alții.

 

 

Mi-am pus James Arthur – Say You Won’t Let Go (ascultă aici) pe fundal pentru a scrie mai cu patos.

Așadar…

Experiența mea s-a bazat, în principal, pe senzorial:

  • am văzut ce înseamnă arta adevărată în sculpturile lui Lorenzo Bernini, Michelangelo și Donatello și am realizat că atunci când vine vorba de artă, NIMIC nu este prea mult. Dacă la final iese o capodoperă care va rezista în ani, atunci merită orice sacrificiu. Ați privit vreodată o statuie în ochi în speranța că se va mișca și va încerca să vă transmită un mesaj? Eu am simțit asta în Basilica San Pietro. Fiecare sculptură mă trimitea în perioada în care a fost creată, iar sentimentul era, totuși, familiar. Oricât de înaintate sunt vremurile, există ceva în noi care va rezona mereu cu amintirea poporului de care aparținem.

Un loc care vorbește prin arta sa este însuși Vaticanul. Piazza di San Pietro este singurul loc care adună milioane de credincioși în fiecare an. Cât stăteam la coadă să intru în Basilica, admiram arhitectura impresionantă. Piazza este decorată de sfinți și apostoli. Capela Sixtină este locul unde se află fresca celebră a lui Michelangelo, unde vei avea timp de reflecție și respiro. Tot acolo vei vedea și Cina cea de Taină de pe zidul altarului, creație de-a lui Cosimo Rosselli, dar și o parte dintre lucrările lui Rafael, în Stanze di Raffaello. Trebuie vizitată și cupola, de unde poți admira priveliștea Romei și a Vaticanului. Un loc plin de mister mi s-a părut a fi și cripta care păzește mormintele tuturor Papilor, de la Sfântul Petru până în prezent.

 

Piazza Navona impresionează prin cele 3 fântâni ale sale, iar Fontana dei Quattro Fiumi a fost, de departe, preferata mea la capitolul artă și emoție. Opera lui Bernini personifică cele 4 fluvii importante de pe glob: Dunărea, Nilul, Gange și Rio de la Plata. Personal, mi s-a părut o sculptură plină de viață care spune atât de multe prin toate elementele sale.

Totodată, mi-am „clătit” ochii și în Piazza di Spagna, unul dintre cele mai populare locuri din Roma, unde găsești magazinele brandurilor celebre. Fontana della Barcaccia, obeliscul, biserica franceză Trinita dei Monti și treptele spaniole sunt principalele atracții care adună turiști din toată lumea. Mâna sus cine are poză pe treptele spaniole…:))

Eu am fost cazată la Hotel Gregoriana (rezervă aici), situat pe Gregoriana 18. Este la 500 m de Fontana di Trevi, Palatul Barberini și Villa Borghese. Hotelul este micuț, discret, foarte chic, cu un personal amabil și comunicativ, care m-a făcut să mă simt ca între prieteni. Micul dejun a fost delicios și diversificat, iar oaspeții au posibilitatea să opteze pentru un mic dejun personalizat în funcție de preferințe, alergii sau stil alimentar.

 

Mulțumesc mult pentru experiența minunată pe care mi-ați oferit-o! (de asemenea, mulțumesc Vassili, ești minunat)

  • am savurat mâncarea italienească făcută cu grijă și armonie și m-am bucurat să văd că până și cele mai mici restaurante gătesc cu dragoste. Nu trebuie să mergi într-un loc scump pentru a te bucura de experiența italienească. Ajutați și micile afaceri de familie! Dacă ajungi în Roma trebuie neapărat să guști: pizza cu mozzarella, roșii și rucola, pastele de la Pasta Imperiale, Sfogliatelle Ricce Napoletane sau cea mai bună înghețată naturală de la Palazzo del Freddo Giovanni Fassi.

  • am ascultat cele mai frumoase rugăciuni în Bazilica Santa Maria Maggiore și am admirat artiștii stradali ai Romei care nu se temeau să-și arate talentele cu care au fost înzestrați: dans, instrument sau voce…totul a fost la superlativ.

 

  • miresmele orașului erau o combinație între parfumurile luxuriante, pe care le simțeam la fiecare colț și mirosul prăjiturilor cu ciocolată, vanilie și fistic.

Recomand să vizitați Italia în preajma Crăciunului. Poate că nu trăiești chiar experiența din New York, dar italienii sunt atenți și creativi în ceea ce privește decorarea bradului sau a caselor. Plimbările până la epuizare și bucuria pentru lucrurile simple și cu gust m-au făcut să realizez că exist acum, respir și sunt ancorată în prezent. Este cel mai frumos sentiment!

Bucurați-vă de viață și călătoriți cât mai mult! Vedeți viața din toate perspectivele și nu uitați să zâmbiți!

          Pe data viitoare!