Astăzi am descoperit că oricât de mult ai investi într-un produs străin al unui brand cunoscut, cu ingrediente cât mai rare, mai exotice și nume neobișnuite, calitatea ingredientelor din produsele românești este cu mult peste ceea ce se vinde, în prezent, pe piața autohtonă.
O persoană apropiată mi-a vorbit despre o gamă românească foarte bună, aproape că mă implora să le cumpăr produsele deoarece simțea că pe ea dă rezultate. Este vorba despre brandul românesc VivaNatura și, din câte am înțeles, acesta se găsește în multe magazine naturiste, însă eu am intrat direct pe site-ul lor (click aici) și am achiziționat două produse: o loțiunea purificatoare și o mască antiacneică.
1. Loțiunea purificatoare cu grapefruit și salvie (aici)
Nu mai revin la descrierea oficială, așa că am lăsat-o în link-ul de mai sus alături de toate detaliile despre efecte și ingrediente. Este vorba despre o nouă formulă, deoarece loțiunea cu aceeași denumire exista și în trecut. Este destinată tenului mixt și gras, pregătind pielea pentru absorbția oricărei creme. De reținut faptul că aceasta este procesată la rece din uleiuri vegetale și extracte din plante și că nu conține parabeni. Conține 98% ingrediente naturale și este un produs fabricat în România, în laboratoarele Genna- VivaNatura.
Flaconul de 150 de ml are un design foarte finuț și practic, conceput pentru a fi folosit împreună cu dischetele demachiante. Înainte de aplicare se agită deoarece ingredientele „grele” rămân pe fundul sticluței și se aplică pe toata suprafața feței, evitând contactul cu ochii fiindcă nu este chiar formula „fără lacrimi”. Mirosul se aseamănă cu cel al vitaminei C, pregnant fiind cel de rozmarin și mentă (ingrediente existente în loțiune). Chiar dacă este bogată în uleiuri naturale, formula este foarte ușoară și, după aplicare, pielea se simte mai catifelată la atingere. Trebuie să menționez, totuși, că pot exista alergii la diferite componente (verificați lista ingredientelor pentru că este luuungă), așa că pentru siguranță, se recomandă să aplicați pe o mică porțiune de piele la început.
2. Masca antiacneică cu argilă și tea tree (aici)
Se recomandă tenurilor cu probleme, grase, seboreice sau ocazional tenurilor mixte. Are o culoare verzuie și un miros de uleiuri volatile (ulei de cajeput, neem și struguri), specific tratamentelor naturiste. După aplicare, masca se usucă și se îndepărtează în momentul în care culoarea se schimbă din verde în alb. Are o formulă ușoară, care calmează pielea și nu provoacă iritații, mâncărimi sau pete.
Recomand produsele VivaNatura pentru prețul simpatic, formula nouă, reinventată și cantitatea mai mult decât suficientă. Chiar dacă nu au efecte miraculoase, le puteți folosi fără probleme pe tot parcursul unui sezon.