COMPLEX APICOL/ Veceslav Harnaj

Cu o tradiție de peste 50 de ani, Apidermin are în centrul său principiile active ale unei substanțe vedetă: lăptișorul de matcă, hrană regală, complex de vitamine B, C, D și E. Lăptișorul de matcă este un concentrat biologic bogat în substanțe proteice ce stimulează regenerarea celulară.

Știm cu toții că, în ziua de astăzi, pentru a putea trăi cât mai bio, trebuie să-ți aloci un buget destul de generos și , de asemenea, o mare parte din timpul tău se duce prin faptul că stai să transformi ingredientele, în stare brută, într-un produs final care apare doar pe Instagram. Am menționat de multe ori, în articolele anterioare, că susțin orice ține de domeniul BIO și o să vă pun la curent cu produsele naturiste Made in Romania. 

Processed with VSCO with hb2 preset

Am avut șansa să colaborez cu Asociația Crescătorilor de Albine din România, o breaslă a apicultorilor, înființată cu mult timp în urmă de profesorul Veceslav Harnaj. Combinatul Apicol Băneasa, cunoscut astăzi sub numele de Complex Apicol Veceslav Harnaj (click aici), în memoria celui mai mare apicultor din România, pune bazele unor game de produse apicosmetice, terapeutice și suplimente alimentare ce au la bază elemente apicole precum: mierea monofloră/polifloră, polenul, propolisul și lăptișorul de matcă.

Am cerut să testez câte un produs din fiecare categorie deoarece sunt foarte variate (de la creme faciale la oțet cu miere) și am vrut să cuprind întreaga arie, pentru a vedea câte se pot realiza folosind doar …albina, ca vedetă a sezonului.

Referitor la apicosmetice, masca fortifiată pentru păr FLORAL (cumpără aici) mi-a plăcut cel mai mult, întrucât aveam nevoie de un produs care să-mi protejeze părul. Am aplicat-o imediat după șamponare, pe toată lungimea părului, am lăsat-o să acționeze 10-15 minute, apoi am îndepărtat-o cu apă. Diferența cea mai vizibilă apare la părul vopsit deoarece îl tratează într-un timp relativ scurt, îl fortifică și conferă volum de la rădăcină. Conține ulei de ricin, bio keratină și propolis. M-am documentat puțin și am aflat că are proprietăți antifungice și antibacteriene care vindecă scalpul.

Processed with VSCO with hb2 preset

Crema facială Floral cu extract de propolis (achiziționează) este un aliat pentru tenul cu probleme, are efect antiseptic și antibacterian. Menține tenul curat și datorită numărului mare de oxidanți din propolis, vindecă micile cicatrici și corectează semnele post acneice. Are un miros înțepător (la fel ca propolisul lichid), dar îmi place că lasă pielea foarte moale. O folosesc noaptea, de regulă, înainte de culcare pentru a acționa mai bine, dar este un tonic foarte bun și dimineața. Fiind un biostimulator, are o formulă ușoară și nu imi este teamă că nu știu ce conține sau ce îmi pun pe față fiindcă ingredientele sunt naturale. Pentru a nu lăsa tenul gras, recomand să fie aplicată în cantități mici, să aibă destul timp să pătrundă în piele.

Processed with VSCO with hb2 preset

Fiind în plin sezon de vară, avem nevoie și de protecție solară. Emulsia de plajă SPF 30 și Emulsia reparatoare după plajă sunt esențiale pentru un bronz sănătos. Le-am aplicat o singură dată, până acum și nu pot să mă pronunț în privința efectelor de durată. În descrierea lor sunt prezentate o mulțime de uleiuri și vitamine care, în combinație cu lăptișorul de matcă, regenerează și protejează pielea înainte și după plajă.

Processed with VSCO with hb2 preset

Lăptișorul de matcă liofilizat (click aici) este produs din categoria energovitalizantelor , cu utilizare internă ce poate fi folosit ca stimulent biologic cu acțiune energizantă. Este un tonic în anemii și anorexii datorită substanțelor proteice, hidrocarbonaților, vitaminelor, enzimelor și factorilor vitali.

La polul opus, Vinul din miere de flori de salcâm- demisec (click aici) mai poartă denumirea de mied sau hidromel și poate fi asociat mâncărurilor picante și aromelor fructate. Este o băutură alcoolică slabă și conține sulfit.

Processed with VSCO with hb2 preset

Am fost încântată de conceptul în sine deoarece, acești oameni, au reușit să îmbine calitatea cu utilitatea, încercând ( prin prețul rezonabil) să facă produsele accesibile tuturor.

Îi salut și le mulțumesc pe această cale și sper, ca pe viitor, să mai colaborăm. Pentru doritori, voi lăsa pagina de Facebook aici, iar pentru comenzi puteți vizita site-ul www.complex-apicol.ro.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *