Sail with CONSTANTIN NAUTICS

Țin de câteva săptămâni să scriu despre cei de la CN, însă timpul nu mi-a permis să fac acest lucru. Întrucât echipa Constantin Nautics mi-a lăsat o impresie foarte bună de când am început să colaborăm, vreau să îi mulțumesc, în primul rând, pentru toată bunăvoința de care a dat dovadă. De asemenea, îi mulțumesc și pentru gestul de a sponsoriza Balul Bobocilor cu premii generoase care nu au făcut altceva decât să bucure participanții.

Cu siguranță, dacă citești articolul, ai auzit despre acest brand, porți chiar acum o brățară de la el sau ai cel puțin un prieten care face asta. Povestea din spatele mărcii s-a născut din pasiunea pentru navigație. Modele brățărilor te trimit cu gândul la vară și la pofta de a te reîntâlni cu marea. Având o simbolistică pe măsură, accesoriile Constantin Nautics (vezi aici) pot fi dăruite oricând unei persoane dragi.

Brățările pot fi purtate atât la ținute sport, cât și la ținute smart-casual, majoritatea accesoriilor fiind unisex. Dacă mă întrebați, eu, una, le-aș integra într-un stil rivier, cu piese vaporoase. Prin natura materialelor din care sunt construite, acestea pot fi purtate tot timpul, în condiții de umiditate, căldură sau frig fără a se deteriora sau a-și modifica forma, aspectul sau calitatea.

Este un brand care se reinventează tot timpul, iar produsele  sunt creații originale. Sunt bucuroasă de fiecare dată când echipa mă pune în temă cu trendurile și îmi trimite colecțiile noi.

De curând, am avut ocazia să organizez și un concurs în care premiul era un pachet DUO pentru EL și EA (comandă aici). Promoția este una dintre preferatele mele, deoarece este o alternativă perfectă pentru un cuplu care caută un cadou de neuitat. Prețurile variază între 50-200 lei, iar modelele sunt pentru pretențiile fiecăruia.

Zilele acestea, a apărut și colecția de brățări nautice SLIM (cumpără aici), care arată demențial pe orice încheietură.

Vă țin la curent cu noutățile! #ConstantinNautics

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *