Colecția de vară: Tea Hugs

Când mă gândesc la popoarele lumii, la modul în care fiecare își poartă cu mândrie tradițiile și obiceiurile, transmise de la o generație la alta, ce le oferă unicitate și individualitate, realizez că ar fi total egoist din partea mea să afirm că o anumită țară (sau popor) este la superlativ.

Iată, însă, că de-a lungul timpului, un ritual japonez străvechi a influențat mai multe generații  din diferite colțuri ale lumii prin modul său de a strânge oamenii laolaltă din punct de vedere spiritual. Este vorba despre ceremonia ceaiului. Cine nu a auzit despre bine-cunoscutul „ceai de la ora 5” din Marea Britanie? Cine nu a văzut un film în care turcii își întâmpinau oaspeții cu un păhărel de ceai? Cine nu a văzut cum arată un samovar rusesc ? (click aici)

Fără îndoială că această tradiție a ajuns și în România printr-o gamă deosebită de ceaiuri care conțin amestecuri naturale din plante atât exotice, cât și românești.

Tea Hugs propune o variantă de ceaiuri de cea mai bună calitate, unele în ediție limitată care te determină să urmezi și tu tradiția străveche.

De curând, am primit un cadou foarte drăguț din partea echipei Tea Hugs, și anume o colecție de ice tea-uri de vară. Cutia are un design elegant, de mărmea unui Ipad pe care este scris motto-ul firmei „For a lovely day” (ce drăguț, chiar mi-au făcut ziua mai bună). În interior, am găsit 4 plicuri de ceai de 40 g (ceea ce înseamnă că sunt concentrate și apreciez esența unui produs), fiecare dintre acestea având o descriere originală cu mod de preparare și ingrediente precum lemon grass, petale de trandafir, coajă de lime, guava. (le-am scris pe astea mai ciudățele ca să dau bine, haha)

Pentru unicitate, fiecare plic are un nume și un număr: Căpșuni & Pere Nr. 118, Nopți în Caraibe Nr.119, Carnavalul Fructelor Nr.120 și Pere dulci Nr.121. Le-am testat pe toate și am fost plăcut surprinsă de ce am gustat. Toate sunt dulci, concentrate, cu  gustul pregnant plicului respectiv și dacă le lași la rece, apoi adaugi și două cuburi de gheață…curcubeu pe cerul gurii.(cum zicea un nene dintr-o reclamă)

Îmi place foarte mult că nu conține teină, ceea ce este bine deoarece cine are nevoie după o cafea de o altă cafea? Și să se mai afle și în plină vară…Este un produs fresh care îmbină toate aromele de pe ambalaj într-o armonie. Asemeni unui parfum, acest ice tea are anumite note de vârf, mijloc și bază. La început simți gustul unui fruct și sfârșești prin a simți altul. Preferatul meu este Nr.119 și chiar te poartă cu gândul la o vacanță pe plajele din Caraibe. Ceaiurile se pot achiziționa online de aici, prețurile variază, sunt pentru toate buzunarele. Am aruncat o privire pe site și are o mulțime de produse ofertante; de la ceaiuri și cafea până la ciocolată. Mi s-au parut interesante toate produsele pe bază de Matcha.

Trebuie să mai adaug că aceste ceaiuri se pot oferi în dar, în special pachetele mari, ambalate frumos tocmai cu acest scop, destinate persoanelor  „fancy”.

Recomand magazinul Tea Hugs pentru calitatea de care dă dovadă și sper ca pe viitor să vă împărtășesc opinii și despre alte produse din această gamă.

 

Processed with VSCO with a5 preset

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *