CREST: Ieși din tipare printr-un zâmbet

Știm cu toții că anumite detalii precum unghiile sau zâmbetul reprezintă cartea noastră de vizită atunci când interacționăm cu diverși oameni deoarece o manichiură îngrijită și un zâmbet frumos pot spune multe despre o persoană și despre cât de mult se iubește pe sine (într-un mod constructiv).

Mă plimbam prin mall într-o seară, privindu-i pe cei din jur cum își umpleau gențile de cumpărături cu o mulțime de haine inutile, nuanțe anoste de griuri pe care le vor purta doar pentru a se face nevăzuți. În acel moment am avut o revelație și mi-am spus că merită să investești mai mult în tine și mai puțin în ceea ce porți. Poți purta orice atâta timp cât ai încredere, dar o „carcasă” îngrijită, cu siguranță că nu va fi trecută cu vederea.

De aceea, eu v-aș sfătui să începeți prin a lucra la zâmbetul vostru care poate fi evidențiat printr-o albire la domiciliu (consider eu că este cea mai practică).

Pentru asta, recomand cu încredere gama Crest 3D White care după doar 3 zile de utilizare dă rezultate incredibile.

Crest Whitestrips este cel mai apreciat și mai bine vândut produs din Statele Unite.

Pachetul pe care l-am primit a constat în: pasta de dinți Crest Brilliance (click aici)creionul de albit Dazzling White (comandă aici) și Crest Whitestripes 3D Glamorous White (aici).

Processed with VSCO with hb1 preset

Experiența mea cu produsele gamei Crest 3D White a fost surprinzător de plăcută. Eu și prietena mea am rămas uimite de eficiența acestora după doar 2 zile de folosit benzi. Acestea nu creează o stare de discomfort când sunt aplicate, nu pierzi produs pentru că este incorporat în bandă, poți să bei apă și să vorbești fără probleme, fiind foarte finuțe, aproape invizibile.

Pasta de dinți și creioul sunt pentru întreținere și se pot folosi atât în paralel cu plasturii, cât și după terminarea acestora (este mai eficient după).

Processed with VSCO with hb1 preset
Descrierea produselor și instrucțiunile sunt complexe și le puteți găsi pe pagina oficiala Albirea Dinților. Tot aici se poate comanda orice produs afișat și chiar dacă unii vor fi intimidați de anumite prețuri de pe site, cred că ar trebui, totuși, să facă această investiție pentru că merită fiecare bănuț. În plus, am apreciat faptul că benzile se vând și la bucată, o întreținere perfectă pentru cineva care are deja dinții albi.

Felicitări echipei Crest pentru că au creat și promovat un produs de calitate, eficient, care nu dezamăgește clientul și îl determină să rămână fidel acestuia.

Undă verde la cumpărături!

©Balaban Alexandru

Alice Deco: TIME IN A BOX

Up above the world you fly, like a tea tray in the sky.

(Alice in Wonderland)

Omul este o ființă efemeră și odată cu el se pierd și amintirile. Acestea trebuie păstrate deoarece reprezintă o comoară proprie, într-un cuvânt: istorie. Dacă sunt păzite cu multă grijă și responsabilitate, „amintirile” pot ajunge la foarte multe viitoare generații. La fel cum unii bunici și-au lăsat amprenta în viețile noastre prin prezența lor, pe alții nu am putut să-i cunoștem decât prin prisma unor obiecte care să reflecte tipul de personalitate sau modul lor de viață.

Cuferele au simbolizat dintotdeauna un depozit al timpului, valoarea fiind direct proporțională cu vechimea acestora. Aici mă refer strict la valorile sentimentale care sunt de durată, nu la cele în bani.

Am descoperit, de curând, că anumite persoane doresc să-și lase amprenta prin creațiile lor pentru generațiile care vor urma, reinterpretând și ducând arta la un alt nivel. Este vorba despre o echipă de femei foarte simpatice care nu doar că pictează, prelucrează lemnul și transformă obiectele în adevărate mici opere de artă, ci fac toate acestea handmade.

Echipa Alice Deco readuce în casele oamenilor conceptul de obiecte „însuflețite”, mai exact acestea sunt realizate cu pasiunea și talentul unor persoane care-și transpun o părticică din sufletul lor în acele bucăți de lemn. Acest lucru preschimbă radical produsele, iar eventualele imperfecțiuni nu sunt considerate defecte, dimpotrivă acestea conferă fiecăruia un plus de unicitate și originalitate.

Processed with VSCO with hb1 preset

Surpriza pentru mine a constat în două cutii de bijuterii absolut superbe, cea roz  se numește Pink Patch (comandă aici), iar cea cu aspect vintage se numește Gold Woman (click aici). Cele două sunt realizate cu ajutorul diverselor tehnici: decoupage, embosare, pictură ș.a. Sunt lăcuite non-toxic și vopselurile folosite sunt fără acid.

Pink Patch este un cufăr realizat 100% din lemn, pe care a fost aplicată o hârtie autocolantă specială pentru decorații, cu interior îmbrăcat în catifea și aspect feminin, elegant. Acesta este încăpător, cu o adâncime potrivită, iar la exterior este decorat cu mesaje frumoase. Am fost impresionată de modul în care a fost realizată cutia și cum dar din dar se face Rai, i-am oferit-o cadou surorii mele mai mici care s-a bucurat pe parcursul întregii zile. Cutia se găsește pe site la prețul de 50 de lei, revoltător de accesibil comparativ cu o cutie banală pe care o găsești în orice magazin.

Processed with VSCO with hb1 preset

Gold Woman (nu știu exact dacă aceasta este denumirea oficială, dar am găsit-o pe pagina de  Instagram @alice_deco) are un aspect vintage, preferata mea pentru faptul că este încăpătoare, decorațiunea cu femeia care privește uimită în sus este încântătoare, iar încuietoarea trimite cu gândul la un cufăr vechi de zeci de ani. N-am putut să nu remarc mirosul de lemn proaspăt prelucrat care, în general, îmi place foarte mult. Este perfectă pentru persoanele rafinate, care iubesc lucrurile ce au un aer vechi, reinterpretate modern.

Recomand cu încredere echipa Alice Deco pentru seriozitatea și amabilitatea de care dă dovadă și produsele pentru utilitate și originalitate. Pentru comenzi, intrați pe site unde o puteți contacta pe Alice- Ioana POPESCU, ownerul paginii.

TIARA CONCEPT STORE: Find your soul purse

Pentru orice femeie care se respectă, este necesar să aibă în garderoba sa cel puțin o poșetă statement, ce poate fi accesorizată la mai multe ținute și purtată în diferite momente ale zilei.

Consider că cea mai importantă caracteristică a unei genți de calitate este versatilitatea. De-a lungul timpului am găsit poșete care aveau o singură utilitate și puteau fi folosite ori seara la petrecerile cu stil, ori doar în plină zi, la cumpărături. Chiar dacă pentru unii, gențile au fost create pentru a ține „chestii” în ele, unele fete pot rămâne fidele unui singur tip de poșetă, în funcție de cât de practică este.

Nu cu mult timp în urmă, mi-a captat atenția o pagină de Instagram plină cu genți de toate formele, mărimile, culorile și pentru toate vârstele. Motivul pentru care am început să o urmăresc a fost acela că pagina era animată de pozele mai multor cliente mulțumite, care radiau de frumusețe și fericire. Este foarte greu să te faci plăcut în această industrie, iar Tiara Concept Store se poate mândri cu acest lucru.

Am rămas plăcut surprinsă când echipa Tiara (click aici) mi-a trimis două poșete absolut superbe din colecțiile Nathalie și Lorayne, foarte feminine, în culori pale, ce pot fi adaptate mai multor ținute.

Geanta Lorayne (cea mică) în nuanța Peach Pink este realizată 100% din piele ecologică, cu un singur compartiment și sistem de închidere cu magnet, având o funcție 2 în 1 datorită bretelei de umăr detașabile, tot din piele ecologică. Ziua se poate purta cu bretea, iar seara o poți preschimba într-un clutch stilat. Se potrivește perfect ținutelor pastel și o recomand fetelor care au o feminitate debordantă.

 

2016-08-25-04-13-35-793        2016-08-25-04-07-26-024

2016-08-25-03-44-46-093            IMG_20160825_180747

Geanta Nathalie (cea mare din imagini) în nuanța Soft Beige este perfectă pentru a merge la serviciu sau facultate deoarece designul acesteia este unul office reinterpretat. Este tipul de geantă versatilă despre care vă vorbeam mai sus, putând fi purtată atât ca geantă de umăr datorită bretelei, cât și de mână, tip servietă. Cu aceasta am avut o experiență drăguță când un grup de fete s-a oprit în parc să mă întrebe de unde am achiziționat-o, aruncandu-i priviri admirative.

IMG_20160825_181706

 

La fel cum le-am recomandat atunci fetelor site-ul Tiara Concept, vă recomand și acum (celor care sunteți interesate de modă) să aruncați o privire pe pagină pentru că nu veți regreta. Aici găsiți atât poșete deosebite (cum ar fi Reptilia Lavander sau Royal Green), la un preț rezonabil, cât și accesorii precum ceasuri, cercei și ochelari de soare.

Processed with VSCO with hb1 preset

Sper că v-am convins în ceea ce privește acest nou concept de genți, iar pe viitor vă voi ține la curent în legătură cu noile piese de colecție Tiara.           IMG_20160825_181742

Credit: Balaban Alexandru

STAY MATTE: L.A. Girl USA vs Sleek Matte Me

Pentru realizarea unui machiaj de efect, de durată, este nevoie de produse pe măsură, care să facă față factorilor externi ce acționează asupra noastră pe tot parcursul zilei.

Cum fiecare dintre noi dorește să aibă un look proaspăt, începând cu prima oră a dimineții și până la sfârșitul zilei, am decis să vă vorbesc despre două produse pe care le am în test, mai exact rujurile de la Sleek Matte Me, nuanța Birthday Suit  și L.A. Girl Matte Flat Finish Pigment Gloss, nuanța Black Currant.

Cele două rujuri se află la poli opuși în ceea ce privește culoarea și textura. Rujul de la Sleek Matte Me are o culoare foarte deschisă, un nude cu o tentă de roz, se potrivește oricărei nuanțe de piele sau păr, poate fi purtat atât la evenimente nocturne, cât și la școală sau pe timpul zilei și se pliază perfect pe cerințele fiecărei fete. În ceea ce privește designul, rujul are aspectul unui luciu de buze, cu aplicator de tip pensulă și formă cuboidă. Textura lichidă la început, odată aplicată pe buze se usucă rapid și devine mat. Este un produs MUST, indispensabil într-o poșetă. ATENȚIE: Rujul este rezistent la transfer dacă și numai dacă eviți să aplici pe buze o cantitate mare. Cu cât te dai mai mult, cu atât se usucă mai greu și riști să te murdărești pe haine! Efectul va fi fabulos și cu puțin produs. Rujul costă în jur de 30 de lei pe site (click aici) și 35 de lei în magazinele Sleek. Celelalte nuanțe nu le-am încercat, dar culorile par a fi frumoase.

14088862_1194676920575063_596560520_n

Rujul L.A Girl USA este mai greu de procurat deoarece se găsește doar în Marea Britanie și America, la noi putând fi comandat doar online, iar din cauza distanței, ajunge la destinatar puțin mai greu. Este un ruj pretențios și dificil de purtat din cauza culorii puternice, un bordeaux foarte închis, pentru o personalitate îndrăzneață. Nu se recomandă să fie purtat ziua, iar noaptea îl poți purta doar în cazul în care nu pui accent pe machiajul ochilor. Dacă nu vrei să arăți ca o vampă, nu încerca machiajul smokey eyes la această nuanță pentru că riști să cazi în penibil. Designul este finuț, formă cilindrică, de tip luciu cu aplicator-pensulă, intră perfect în poșete mici sau clutch-uri.

Nu pot să nu remarc aici că străinii creează și ei produse eficiente, calitatea acestui ruj fiind nemaipomenită. Dacă au zis că este mat și rezistent la transfer, păi să-i credem. Rujul se usucă rapid și devine super mat, fără să deshidrateze buzele. Le conferă volum și NU SE CURĂȚĂ!!! Este waterproof și prima experiență cu el a fost groaznică pentru simplul fapt că nu am avut un demachiant corespunzător. Am frecat vreo 40 de minute cu demachiant și apă micelară și abia dacă se ștersese…puțin. Sunt sigură că dacă aș face un experiment, ca de exemplu să mă dau cu el și să defilez 3-4 zile fără să mănânc, ar rămâne intact. Pentru sceptici, culoarea se aseamănă cu cea de la NYX nuanța Copenhagen, doar că este mult mai rezistent.

14081197_1194676377241784_1572994527_n

Iubesc rujurile mate, aș investi în ele pentru că se merită și nu m-aș întoarce la altceva vreodată. Nu mai lași urme dizgrațioase pe pahar, nu-ți mai mănânci propriul ruj când muști un măr și fiindcă majoritatea fetelor folosesc rujuri mate, nici prietenul tău nu va mai veni acasă cu urme pe guler (haha).

14111983_1194676243908464_187910809_n

Colecția de vară: Tea Hugs

Când mă gândesc la popoarele lumii, la modul în care fiecare își poartă cu mândrie tradițiile și obiceiurile, transmise de la o generație la alta, ce le oferă unicitate și individualitate, realizez că ar fi total egoist din partea mea să afirm că o anumită țară (sau popor) este la superlativ.

Iată, însă, că de-a lungul timpului, un ritual japonez străvechi a influențat mai multe generații  din diferite colțuri ale lumii prin modul său de a strânge oamenii laolaltă din punct de vedere spiritual. Este vorba despre ceremonia ceaiului. Cine nu a auzit despre bine-cunoscutul „ceai de la ora 5” din Marea Britanie? Cine nu a văzut un film în care turcii își întâmpinau oaspeții cu un păhărel de ceai? Cine nu a văzut cum arată un samovar rusesc ? (click aici)

Fără îndoială că această tradiție a ajuns și în România printr-o gamă deosebită de ceaiuri care conțin amestecuri naturale din plante atât exotice, cât și românești.

Tea Hugs propune o variantă de ceaiuri de cea mai bună calitate, unele în ediție limitată care te determină să urmezi și tu tradiția străveche.

De curând, am primit un cadou foarte drăguț din partea echipei Tea Hugs, și anume o colecție de ice tea-uri de vară. Cutia are un design elegant, de mărmea unui Ipad pe care este scris motto-ul firmei „For a lovely day” (ce drăguț, chiar mi-au făcut ziua mai bună). În interior, am găsit 4 plicuri de ceai de 40 g (ceea ce înseamnă că sunt concentrate și apreciez esența unui produs), fiecare dintre acestea având o descriere originală cu mod de preparare și ingrediente precum lemon grass, petale de trandafir, coajă de lime, guava. (le-am scris pe astea mai ciudățele ca să dau bine, haha)

Pentru unicitate, fiecare plic are un nume și un număr: Căpșuni & Pere Nr. 118, Nopți în Caraibe Nr.119, Carnavalul Fructelor Nr.120 și Pere dulci Nr.121. Le-am testat pe toate și am fost plăcut surprinsă de ce am gustat. Toate sunt dulci, concentrate, cu  gustul pregnant plicului respectiv și dacă le lași la rece, apoi adaugi și două cuburi de gheață…curcubeu pe cerul gurii.(cum zicea un nene dintr-o reclamă)

Îmi place foarte mult că nu conține teină, ceea ce este bine deoarece cine are nevoie după o cafea de o altă cafea? Și să se mai afle și în plină vară…Este un produs fresh care îmbină toate aromele de pe ambalaj într-o armonie. Asemeni unui parfum, acest ice tea are anumite note de vârf, mijloc și bază. La început simți gustul unui fruct și sfârșești prin a simți altul. Preferatul meu este Nr.119 și chiar te poartă cu gândul la o vacanță pe plajele din Caraibe. Ceaiurile se pot achiziționa online de aici, prețurile variază, sunt pentru toate buzunarele. Am aruncat o privire pe site și are o mulțime de produse ofertante; de la ceaiuri și cafea până la ciocolată. Mi s-au parut interesante toate produsele pe bază de Matcha.

Trebuie să mai adaug că aceste ceaiuri se pot oferi în dar, în special pachetele mari, ambalate frumos tocmai cu acest scop, destinate persoanelor  „fancy”.

Recomand magazinul Tea Hugs pentru calitatea de care dă dovadă și sper ca pe viitor să vă împărtășesc opinii și despre alte produse din această gamă.

 

Processed with VSCO with a5 preset